Conducerea sub influența alcoolului


Dacă credeți că un pahar mic de vin nu poate să facă rău unui șofer, trebuie să vă reamintim că legislația din România NU permite deloc consumul de alcool la volan.

Prin urmare, putem discuta direct despre tipul de sancțiune ce se va aplica pentru conducerea unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența alcoolului. Aceasta se stabilește în funcție de cantitatea de alcool consumată de către conducătorul autovehiculului, identificată în urma verificării făcute cu aparatul etilotest.

La verificarea conducătorului auto aflat sub influența băuturilor alcoolice la volan putem avea două situații în care se poate încadra fapta acestuia, în funcție de concentrația de alcool prezentă în sânge:

1. Conducătorii auto opriți în trafic și testați de polițistul rutier cu un mijloc tehnic omologat și depistați ca având o concentrație de până la 0.40 mg/l alcool pur în aerul expirat săvârșesc o faptă contravențională, care se sancţionează de la 9 la 20 puncte-amendă (un punct-amendă reprezintă valoric 10% din salariul minim brut pe economie, adica 190 de lei) şi cu aplicarea sancţiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile.

Conform OUG nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice art.102. alin. (3) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni şi cu aplicarea sancţiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile săvârşirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a următoarelor fapte:

a) conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice, dacă fapta nu constituie, potrivit legii, infracţiune;

2. În cazul în care, în urma testării cu aparatul etilotest, se constată existența unei concentrații de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat (echivalent cu 0,80 g/l alcool pur în sânge), conducătorul auto comite o infracțiune sancționată cu închisoare de la unu la cinci ani sau cu amendă, iar în baza art. 114 OUG 195/2002 se va dispune anularea permisului de conducere.

Conform art. 336 NCP - (1) Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă la care se adaugă și măsura complementară de reținere a permisului de conducere în vederea anulării acestuia (se eliberează o dovadă înlocuitoare fără drept de circulație).

Dacă persoana testată a fost găsită cu existența unei concentrații de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesteia îi revine obligația de a se supune recoltării mostrelor biologice în vederea stabilirii îmbibaţiei de alcool pur în sânge. Doar în urma stabilirii îmbibației de alcool pur în sânge prin recoltarea de monstre biologice se poate constata infracțiunea de conducere sub influența alcoolului, în acest caz testarea cu aparatul etilotest fiind insuficientă.

De asemenea trebuie precizat faptul ca dacă persoana obligată să se supună recoltării probelor biologice sau testării aerului expirat, în vederea stabilirii alcoolemiei, se sustrage ori refuză acest lucru, săvârșește infracțiunea de refuz sau sustragere de la prelevarea de probe biologice prevăzută de art. 337 NCP: (1) Refuzul ori sustragerea conducătorului unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere ori a instructorului auto, aflat în procesul de instruire, sau a examinatorului autorităţii competente, aflat în timpul desfăşurării probelor practice ale examenului pentru obţinerea permisului de conducere, de a se supune prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezenţei unor substanţe psihoactive se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.

În ceea ce privește plata recoltării probelor biologice, există două opțiuni: se poate plăti de către persoana în cauză și rezultatul acestora se obține într-un timp mai scurt, ori se plătește de către organul de urmărire penală, dar în acest caz rezultatul analizelor se va obține după o perioadă mai îndelungată de timp.

Dacă persoana testată recunoaște fapta, i se reduc limitele pedepsei cu 1/3 conform Codului de Procedură Penală.

Exemple de cazuri soluționate în instanță:

Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 732/16.12.2014 s-a stabilit că sintagma” la momentul prelevării mostrelor biologice” din cuprinsul dispoziţiilor art. 336 alin. 1 din C.pen. este neconstituţională.

S-a reţinut de către instanţa de contencios constituţional că îmbibaţia alcoolică se determină prin analiza toxicologică a mostrelor biologice recoltate la un moment mai mult sau mai puţin îndepărtat de momentul săvârşirii infracţiunii, care este cel al depistării în trafic a conducătorului vehiculului, şi astfel condiţia ca îmbibaţia alcoolică de peste 0,80 gr/l alcool pur în sânge să existe la momentul prelevării mostrelor biologice plasează consumarea infracţiunii la un moment ulterior săvârşirii ei, în condiţiile în care de esenţa infracţiunilor de pericol este faptul că acestea se consumă la momentul săvârşirii lor.

S-a considerat în acest sens că stabilirea gradului de îmbibaţie alcoolică şi, implicit, încadrarea în sfera ilicitului penal în funcţie de momentul prelevării mostrelor biologice, care nu poate fi întotdeauna imediat următor săvârşirii faptei, constituie un criteriu aleatoriu şi exterior conduitei făptuitorului în vederea tragerii la răspundere penală, în contradicţie cu normele constituţionale şi convenţionale sănătate.

Curtea apreciază, prin urmare, că din punct de vedere al normelor de incriminare prin înlăturarea sintagmei „la momentul prelevării mostrelor biologice” se revine la vechea soluţie legislativă (constituind infracţiune fapta de a conduce pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană ce are o îmbibatie mai mare de 0,80 gr/l alcool pur în sânge), obligaţia organelor de cercetare penală fiind aceea de a administra probe pentru a stabili alcoolemia conducătorului auto la momentul conducerii pe drumurile publice a unui autovehicul si că nicidecum nu poate fi vorba de o „dezincriminare” a faptei. [Curtea de Apel București, Secția a II-a Penală, Decizia penală nr.626/A/08.04.2016, portal.just.ro]

***

”Declararea neconstituţională a sintagmei „la momentul prelevării probelor biologice” din cuprinsul art. 336 alin. 3 Cod penal nu prezintă relevanţă sub aspectul legalităţii incriminării, nefiind dezincriminată fapta conducătorului auto de a conduce un autovehicul pe drumurile publice având o concentraţie alcoolică peste limita legală, pronunţarea condamnării depinzând de împrejurarea ca valoarea alcoolemiei la momentul surprinderii în trafic să depăşească limita legală (0,80gr/l).

Recoltarea unei singure probe biologice, deşi face imposibil calculul retroactiv al alcoolemiei, nu a fost invocată de inculpat în faza de judecată la instanţa de fond, care a recunoscut în totalitate săvârşirea infracţiunii descrisă în actul de sesizare şi a optat pentru judecarea cauzei în procedura abreviată a recunoaşterii învinuirii, prev. de art. 374 alin. 4, art. 375 Cod procedură penală, exclusiv pe baza probelor administrate în faza urmăririi penale, pe care le-a recunoscut şi însuşit. În aceste condiţii, nu există nicio probă care să justifice concluzia că la momentul suprinderii în trafic, inculpatul D.D.I. avea o concentraţie alcoolică sub limita legală, iar în raport intervalul scurt (45 min) dintre momentul testării cu aparatul alcooltest (19:25) şi cel al recoltării singurei probe biologice (20:15) apare ca neplauziilă posibilitatea creşterii concentraţiei alcoolice cu 0.25 gr./l, aceasta fiind cel puţin teoretic în scădere în considerarea orei (10:00) la care a avut loc ingestia de alcool, astfel cum a fost declarată de inculpat potrivit procesului verbal de recoltare. Totodată, Curtea reţine că imposibilitatea realizării calculului retroactiv al alcoolemiei nu este datorată culpei organelor judiciare, ci atitudinii inculpatului care a refuzat prelevarea celei de-a doua probe, aşa cum s-a consemnat în procesul verbal de recoltare întocmit de U.P.U. – Spitaul Judeţean de Urgenţă Slatina, împrejurare care, alături de recunoaşterea totală şi necondiţionată a faptei şi a probelor de vinovăţie administrate exclusiv în faza urmăririi penale, se coroborează în mod pertinent şi suficient, excluzând orice dubiu asupra vinovăţiei inculpatului.” [Curtea de Apel Craiova, Decizia penală nr. 1710/2015, portal.just.ro]

***

”În ceea ce privește infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 mg/l alcool pur în sânge prevăzută de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 R [art. 336 NCP, s.n.], instanța apreciază că în cauză nu sunt întrunite toate elementele constitutive ale infracțiunii, respectiv nu se poate stabili cu certitudine concentrația de alcool din sânge la momentul săvârșirii faptei. Astfel, în mod cert fapta a fost săvârșită la data de 16.10.2013, ora 20.15 – ora opririi în trafic a inculpatului, iar alcoolemia a fost stabilită la un interval orar foarte mare (de mai mult de 30 de min. de la testarea cu etilotestul și la o distanță de oră și douăzeci de minute de la momentul opririi în trafic ), la ora 21,35 conform buletinului de analiză toxicologică eliberat de SML Călărași, din analiza probelor de sânge reieșind că inculpatul a avut o îmbibație alcoolică de 0,90 g/l alcool pur în sânge la acel moment, deci foarte apropiată de limita legală de 0,8 g/l.

Mai mult decât atât, există un dubiu cu privire la testarea cu aparatul etilotest la ora 20,50, în condițiile în care inculpatul a fost oprit în trafic cu 35 minute mai devreme, la d.u.p. nefiind atașat rezultatul testării, care ar fi dat posibilitatea verificării orei.

Pentru considerentele mai sus arătate, în temeiul art. 396 alin. 5 C.p.p. raportat la art. 16 alin. 1 lit. c) C.proc.pen. va achita pe inculpat.”[Judecatoria Călărași, Sentința penală nr. 241/18 septembrie 2015, www.rolii.ro]

***

Un articol pe adevarul.ro indică timpul în care se elimină alcoolul din organism, în funcție de tipul de băutură. Pentru o persoană de 70 kg:

* 100 ml votcă - 0,45 grame alcool pur la mie se elimină în 3 ore;

* 100 ml palincă - 0,64 grame alcool pur la mie se elimină în 4 ore şi 10 minute;

* 100 ml lichior de 30 grade - 0,34 grame alcool pur la mie se elimină în 3 ore şi 10 minute;

* o bere de 500 ml - 0,20 grame alcool pur la mie se elimină în maxim 2 ore;

* 1 litru de vin - între 1,02 şi 1,37 grame alcool pur la mie, în funcţie de tăria vinului, se elimină între 7 ore şi 9 ore.

Cu toate acestea, vă îndemnăm insistent să nu vă urcați la volan dacă ați consumat alcool sub nicio formă. Timpul în care alcoolul se elimină din organism depinde de mai mulți factori: greutate, metabolism, hrana consumată etc., și nu poate fi estimat cu exactitate. De aceea, dacă în timpul zilei trebuie să conduceți un autovehicul, evitați să consumați băuturi alcoolice.

#consumuldealcoollavolan #catalcoolpoatesaconsumeunsofer #limitadealcoolinsange #conducereasubinfluentaalcoolului #alcoollavolan

769 afișări0 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate